Din 15 decembrie, porțile școlilor din Ilfov vor fi “închise și asigurate” după intrarea elevilor la ore, a decis inspectoratul școlar / Părinții vor avea acces în școală în aceleași condiții ca până acum, iar elevii, doar pe baza carnetului de elev
Inspectoratul școlar județean Ilfov a publicat Regulamentul Cadru pentru menținerea și creșterea gradului de siguranță civică în perimetrul unităților de învățământ din județul Ilfov, valabil din 15 decembrie 2022. Principalele prevederi sunt legate de accesul în școli persoanelor străine, în afară de elevi și profesori: “Imediat după începerea cursurilor, porțile unităților de învățământ se închid și se asigură, astfel încât copiii/ elevii să nu poată părăsi incinta școlii decât după terminarea programului sau cu acordul directorului/ învățătorului/ profesorului diriginte/ profesorului de serviciu,” scrie în noul regulament. Părinții au acces în continuare în
EXCLUSIV Schimbări majore la gimnaziu, în noile planuri-cadru pregătite de Ministerul Educației: fără note din toamnă la Religie, Muzică, Desen și Sport, eliminarea materiilor Educație tehnologică și Dezvoltare personală / Varianta 2: Dispare Limba latină, sunt tăiate ore de la Limba modernă, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie și Istorie
Tăieri de ore și eliminări de materii pentru clasele V-VIII sunt pregătite în prezent de Ministerul Educației, care este obligat ca din 14 septembrie să pună în aplicare legea care prevede tăierea cu până la 5 a numărului de ore pe săptămână în gimnaziu. Potrivit surselor Edupedu.ro, grupul de lucru al Ministerului Educației care lucrează la revizuirea planului cadru pentru învățământul gimnazial a realizat până acum 4 variante de plan-cadru pentru clasele V-VIII. Edupedu.ro a obținut toate cele 4 variante de planuri-cadru în lucru în acest moment la Ministerul Educației. În prima